Raport de activitate pentru proiectul „Dăruiește pentru Educație!” – Sezonul 3, 2019 / 2020


Gata și al treilea sezon al proiectului „Dăruiește pentru Educație!”!

Un sezon în care ne-am întâlnit cu 2.782 de liceeni și diriginți din 97 de clase de liceu din 14 județe.

Iar cu o parte dintre aceștia s-au întâlnit numai Claudia Pîrgă și Alexandru Tudose în Slobozia, Fetești, Țăndărei și Urziceni, în timp ce eu, Romeo, eram pe la Iași și Săveni.

Mulțumesc mult, Claudia și Alex, pentru triplul rol în acest proiect: Dăruitori, Mentori și Coordonatori locali în județul Ialomița! Apreciez foarte mult implicarea voastră!

Mulțumesc foarte mult și Dăruitorilor care s-au implicat în acest proiect pentru că fără contribuția lor nu am fi făcut ceea ce am făcut!

Și mulțumesc mult, Marinela și Vlad, pentru sprijinul oferit în pregătirea materialelor pentru proiect!

Intenția noastră pentru Sezonul 4 este să ajungem la peste 5.000 de liceeni și diriginții lor.

Ca și anul trecut, public aici raportul de activitate pentru Sezonul 3. Un raport care arată rezultatele obținute și modul în care s-au cheltuit banii dăruiți de Dăruitori.

Mulțumesc încă o dată din suflet tuturor celor implicați în proiect: Dăruitori, diriginți, liceeni, Mentori, Coordonatori, membrilor familiei mele – Marinela, Cristina și Vlad -, și celor care ne-au trimis numai gânduri bune de-a lungul întregului sezon! Apreciez!

Vă așteptăm cu drag alături de noi în Sezonul 4 ca Dăruitori! Împreună putem ajunge la și mai mulți liceeni pe care îi putem încuraja să-și descopere pasiunile și să le pună în practică.

Mulțumim și apreciem implicarea tuturor în proiect!

Raport de activitate DE S3