În proiectul PASIUNE ÎN ACȚIUNE am observat că
Ori de câte ori văd un licean sau o liceană preocupat/ă de dezvoltarea personală mă bucur pentru acel licean sau acea liceană pentru că știu că îi va fi de folos în Viață;
Ori de câte ori văd un licean sau o liceană cu potențial de dezvoltare ce își limitează acest potențial din varii motive, mă întristez pentru că știu că se poate pierde o oportunitate;
Ori de câte ori văd un licean sau o liceană nepăsător/nepăsătoare, dezinteresat/ă sau apatic/ă, mă pune pe gânduri mediul în care trăiește și care a generat aceste lucruri;
Ori de câte ori văd un licean sau o liceană preocupat/ă mai mult de cum arată decât de ceea ce gândește, mă întristez pentru că nu cred că este ierarhia potrivită și
Ori de câte ori văd un licean sau o liceană care „e pus sau pusă” numai pe caterincă, miștocăreală și prosteală, mă doare pentru că știu câte lucruri frumoase și relevante poate pierde în Viață.
De ce mă bucur, mă întristez sau mă doare? Pentru că am o experiență de Viață în care am văzut la mine și la mii de oameni cum se întâmplă lucrurile. Și eu am pierdut oportunități, și eu am fost nepăsător, dezinteresat sau apatic, și eu m-am pierdut în caterincă, miștocăreală și prosteală și mi-am limitat de multe ori potențialul din varii motive. Și așa au făcut mulți oameni pe care am avut ocazia să-i cunosc. Și, cumva, mi-aș dori ca alții să nu treacă prin ce am trecut eu sau alții.
În același timp, toate acestea emoții și stări pe care le trăiesc sunt ale mele. Nu au nicio legătură cu liceenii. Sunt programele mele mentale, tiparele mele de gândire și filtrele prin care percep experiențele de Viață, activate de ceea ce văd prin licee. De fapt, corect spus, de ceea ce percep atunci când merg prin licee, pentru că însăși aceste percepții ale mele sunt tributare programelor mele mentale, tiparelor mele de gândire și filtrelor prin care percep experiențele de Viață.
Cu toate acestea, sunt hotărât mai mult ca oricând să continui cu încredere proiectul PASIUNE ÎN ACȚIUNE, cu ajutorul Dăruitorilor, Sponsorilor, Partenerilor și tuturor celor implicați în proiect. Pentru că, pe baza mesajelor și feedback-urilor primite în ultima vreme, facem bine ceea ce facem și este util și relevant. Iar dacă facem bine ceea ce facem și este util și relevant, atunci rezultatele vor veni. În 3 ani, 5 ani, 10 ani, 20 de ani, 50 de ani, 100 de ani…
Singurul lucru la care cuget în continuare este acesta: până unde mergi cu nivelul de implicare în lucrul cu un om pentru a-i fi bine și pentru a-ți fi și ție bine? Până unde mergi cu transmiterea informațiilor, până unde mergi cu încurajarea omului din fața ta, până unde mergi cu exemplele personale care îl pot inspira, până unde mergi cu argumentele, până unde mergi cu anumite metode pe care celălalt le percepe ca și constrângeri, dar tu știi că sunt metode care generează rezultate în timp?
Și acest lucru la care cuget nu este valabil doar în proiectul PASIUNE ÎN ACȚIUNE, în relația cu liceenii, ci și în training, coaching, terapie, în relația cu copiii, relația de cuplu, relațiile de familie…
Până unde mergi astfel încât să-i fie și lui bine și să-ți fie și ție bine?