CUM PUTEM FACE EDUCAȚIE DE CALITATE ÎN ACTUALELE CONDIȚII? – 15 aspecte observate prin licee, în proiectul „Dăruiește pentru Educație! – Pasiune în Acțiune”


 

Din 2017, de când am lansat proiectul „Dăruiește pentru Educație! – Pasiune în Acțiune”, am trecut prin toate stările și emoțiile posibile, aranjate mai jos în ordine alfabetică 😊:

 

Bucurie
Ciudă
Confuzie
Dezamăgire
Entuziasm
Frustrare
Furie
Iritare
Încredere în mine, în proiect și în liceeni
Îndoială
Lipsă de chef
Nepăsare
Neputință
Recunoștință
Regret
Tristețe
Veselie
Vinovăție

 

Și or mai fi fost și altele pe care nu mi le mai aduc acum aminte. 😊 Aș putea să scriu mai multe exemple de situații „din teren”, adică din sălile de clasă, la fiecare dintre stările și emoțiile din lista de mai sus. 😊 Dar nu acesta este scopul acestui articol.

 

În ultima vreme, am fost surprins de nivelul de apatie pe care îl întâlnesc în multe clase de liceu. Un soi de apatie amestecată cu nepăsare, indiferență și, uneori, chiar dispreț. O energie care consumă, care „agață”, care provoacă. O energie care m-a făcut să ies din câteva clase, după câteva minute. Iar în altele aș fi vrut să ies, dar nu am ieșit pentru că am vrut să văd ce pot face. În unele situații, am reușit să fac ceva, să schimb, pentru o oră, cursul orei. În alte situații, nu am fost mulțumit de rezultat și am avut sentimentul că experiența mea de peste 25 de ani în zona de training se „anulează” când intru în anumite clase de liceu.

 

Paranteză 😊: Am întâlnit câteva persoane care s-au implicat, pe bază de voluntariat, în anumite proiecte în școli și licee, persoane care mi-au spus că au colaborat foarte bine cu anumite clase, iar din alte clase au ieșit după câteva minute, pentru că nu au putut gestiona contextul din clasele respective. Le mulțumesc acestor persoane pentru ceea ce mi-au spus! Informațiile primite m-au ajutat să mă recalibrez.

 

Și, bineînțeles, m-am întrebat ce se întâmplă? Bine, m-am întrebat, din 2017 încoace, în fiecare an școlar, – de mai multe ori pe an -, dacă mai continui acest proiect și, dacă îl continui, cum îl continui. 😊 Și, de fiecare dată, răspunsul primit la această întrebare a fost „Continuă!”. Și am continuat. În forme diferite, cu concepte diferite, cu structură de întâlniri diferite. Suntem în al șaselea sezon și la al zecelea concept de proiect. 😊

 

Și, tot în ultima vreme, am avut sentimentul că m-am uzat în acest proiect. Că am generat, în interiorul meu, un anumit nivel de uzură, nivel de uzură declanșat de următorii factori, aranjați tot în ordine alfabetică 😊:

 

Comportamentul și atitudinea unora dintre diriginți și directori de școli
Comportamentul și atitudinea unora dintre liceeni
Emoțiile și stările unora dintre liceeni
Îndoiala că pot genera rezultate vizibile prin acest proiect
Îndoiala în ce privește modul meu de lucru cu liceenii
Îndoiala în ce privește structura de proiect utilizată
Numărul mare de deplasări în anumite săptămâni, de la o localitate la alta și de la un liceu la altul
Numărul mare de ore lucrate, în anumite perioade, pentru proiect
Orele de analiză a modului în care pot desfășura mai bine acest proiect
Reacțiile mele la comportamentul și atitudinea unora dintre liceeni

 

Și, poate, și altele pe care nu le conștientizez acum, când scriu acest articol. 😊

 

Cel mai mult m-a urmărit, în anumite momente, sentimentul de ciudă. Mi-a fost – și îmi este în continuare – ciudă atunci când văd și simt liceeni cu un potențial extraordinar, care își bat joc, sistematic, de acest potențial pe care îl au. Înțeleg, din perspectivă psihologică, posibilele cauze care îi determină să se comporte așa cum se comportă și, în același timp, înțeleg că aceste aspecte au legătură și cu mine, cu cine sunt și cu ce fac. Altfel, nu m-aș lăsa „agățat” de ele și nu mi-ar fi ciudă! 😊

 

Și m-am întrebat de ce îmi este ciudă, de fapt? Și mi-am dat seama! 😊

 

 

Nu este vorba despre ciudă, ci este vorba și despre ciudă. Este vorba despre următoarea întrebare, adresată în trei forme asemănătoare și ușor diferite:

 

CUM PUTEM FACE EDUCAȚIE DE CALITATE ÎN ACTUALELE CONDIȚII?

 

Cum putem lucra – ca educatori, învățători, profesori, traineri – cu elevii, liceenii și studenții, pentru a genera rezultatele maxime posibile, în actualul context al sistemului educațional din România?

Ce putem face pentru a crește nivelul de educație, în condițiile în care sistemul educațional din românia și întreaga societate românească sunt așa cum sunt?

 

Un posibil răspuns: SE POATE! Dar este foarte provocator! Extrem de provocator! E nevoie de multă energie, mult timp și multe resurse.

 

De ce?

 

 

Pentru că sistemul educațional este un sistem complex, care depinde de interacțiunea următorilor factori care îl influențează, aranjați tot în ordine alfabetică 😊:

 

Contextul mondial
Contextul social din România
Diverse instituții ale statului
Educatori, învățători și profesori
Elevi, liceeni și studenți
Generatori și implementatori de proiecte de educație nonformală
Guvernanți
Lideri de opinie
Ministerul Educației
ONG-uri și fundații implicate în educația nonformală
Parlamentari
Partide politice
Părinți, bunici, mătuși, unchi și alte rude ale elevilor și liceenilor
Societatea civilă
Traineri implicați în diverse proiecte de educație nonformală

 

Și alți factori care nu-mi vin acum în minte, în timp ce scriu acest articol. 😊

 

Aș putea scrie o întreagă carte despre experiențele mele în proiectul „Dăruiește pentru Educație! – Pasiune în Acțiune”. Și aș putea scrie mai mult despre concluziile pe care le-am luat în urma acelor experiențe. Dar, în acest articol, după această lungă introducere, mă rezum la a menționa câteva dintre provocările întâlnite în unele clase de liceu, provocări care m-au dus la această întrebare:

 

CUM PUTEM FACE EDUCAȚIE DE CALITATE ÎN ACTUALELE CONDIȚII?

 

Menționez un ultim lucru: tot ceea ce voi scrie în continuare este bazat pe ceea ce am observat în unele clase de liceu. Nu este vorba dacă am dreptate sau nu, pentru că nu acest aspect este relevant. Este vorba despre aspecte observate, care mi-au dat de gândit, și care m-au dus la această întrebare:

 

CUM PUTEM FACE EDUCAȚIE DE CALITATE ÎN ACTUALELE CONDIȚII?

 

Iată, așezate, de această dată, într-o ordine aleatorie 😊, provocările identificate de mine în cei aproape 6 ani de proiect în care m-am întâlnit cu aproape 10.000 de liceeni din toată țara (cu cei mai mulți dintre liceenii implicați în proiect m-am întâlnit de trei ori):

 

Telefonul mobil

Din perspectiva mea, telefonul mobil nu are ce căuta în actul educațional, decât dacă este folosit pentru actul educațional. Nivelul de dependență pe care îl au unii elevi – și adulți – față de telefon a atins niveluri atât de mari, încât este foarte greu să-i determini pe elevi să lase telefonul deoparte, în ore.

 

Și nu vorbesc de ore în care aproape totul este plictisitor – oarecum, atunci este firească utilizarea telefonului de către elevi -, ci vorbesc de ore în care te străduiești, ca profesor, să faci totul cât mai interactiv și cât mai interesant cu putință și, cu toate acestea, atenția unora dintre elevi este distrasă de telefon pentru că este mult mai interesant ce se întâmplă în lumea accesată de telefon decât ce se întâmplă în clasă. Chiar dacă, ceea ce se întâmplă în clasă, îmi este mult mai util, ca elev, decât ceea ce accesez prin intermediul telefonului. Sau pur și simplu este vorba de adicție, de dependență: atâta timp cât am telefonul lângă mine, nu mă pot opri din a-l „verifica” la anumite intervale de timp.

 

Ca să-ți faci o idee, din cele 324 de clase în care am fost până în prezent cu proiectul „Dăruiește pentru Educație! – Pasiune în Acțiune”, doar în 5 clase am observat diriginții solicitând elevilor sau liceenilor să pună telefoanele pe catedră, pe un dulăpior din clasă sau într-un spațiu special amenajat. În rest, în aproximativ 60% dintre clase, liceenii au fost de acord cu propunerea mea de a lăsa telefoanele mobile deoparte pentru 45 de minute și au și respectat această propunere. În restul de clase, au acceptat propunerea mea, dar mulți liceeni au respectat-o câteva minute.

 

Mi se pare, uneori, provocator să faci un act educațional de calitate atunci când elevii sunt atenți la ore și mi se pare foarte provocator, dacă nu chiar imposibil, să faci un act educațional de calitate atunci când elevii nu sunt atenți la ore și, mai mult decât atât, nu-și pot menține atenția mai multe minute asupra unui lucru sau asupra unei idei.

 

Reținere în exprimarea părerilor proprii

Aceasta este o provocare generată de sistemul educațional și de bulling-ul psihologic foarte perfid pe care îl întâlnesc în unele clase, ca să numesc doar două posibile cauze. Ce nivel de interactivitate să generezi în una, două sau chiar trei întâlniri în care elevii și liceenii se feresc unii de ceilalți să-și exprime părerile? Sau se feresc de diriginți și de profesori? În condițiile în care majoritatea elevilor și liceenilor au păreri pertinente, valide și relevante pentru subiectele puse în discuție.

 

Și este firesc să aibă rețineri în exprimarea părerilor proprii, în condițiile în care unii profesori nu manifestă interes pentru părerile liceenilor sau în condițiile în care alți colegi râd de colegii lor și de părerile lor.

 

Îți dau un exemplu: la una din clase, un licean din ultima bancă, rândul de la perete, mi-a cerut voie să meargă la baie. Până să-i spun că poate să meargă, 6 colegi de pe rândul de la fereastră au râs de el. După ce a ieșit liceanul din clasă, i-am întrebat de ce au râs. Mi-au spus că așa face mereu, în fiecare zi, colegul lor: își cere voie la baie. Le-am spus că nu mi se pare un motiv de râs, chiar dacă situația este așa. Și i-am întrebat dacă au vorbit cu el, să afle dacă nu cumva are o afecțiune anume sau are multe emoții pe care nu și le poate gestiona în anumite contexte. Mi-au spus că nu au făcut acest lucru.

 

Pârghii de generare a contextului potrivit

În cele mai multe dintre situații, am avut, în rolul de invitat în clasă, pârghii prin care să creez un anumit contex și cadru în care să desfășor un act educațional de calitate. Faptul că-mi pasă de liceeni, că vin înspre ei cu un subiect de interes pentru ei, faptul că sunt deschis față de ei și mă vulnerabilizez, faptul că reușesc să creez un nivel de interactivitate optim pentru proiect, sunt pârghii pe care le folosesc pentru a desfășura proiectul în cele mai bune condiții posibile.

 

Dar, în unele clase, nu am avut, în rolul de invitat în clasă, anumite pârghii prin care să generez un anumit context și cadru în care să desfășor un act educațional de calitate. Am fost pe „teritoriul” doamnei dirigintă sau domnului diriginte și a fost important să fiu atent la modul în care comunic și relaționez cu elevii și liceenii. Și este firesc să fie așa! În același timp, am venit să fac ceva ce știu că îi poate ajuta pe elevi și liceeni în Viață. Iar faptul că nu am anumite pârghii pentru a genera un anumit context și cadru în care să desfășor un act educațional de calitate influențează acest act educațional pe care vreau să-l desfășor.

 

Suportul oferit de diriginți

În unele clase de liceu, am beneficiat din plin de suportul oferit de doamnele diriginte sau domnii diriginți pentru desfășurarea în foarte bune condiții a proiectului. Iar în unele licee, unii diriginți și-au asumat rolul de coordonator al proiectului și au făcut o treabă foarte bună! Și m-au ajutat enorm de mult! Și le mulțumesc din suflet pentru acest lucru!

 

Dar în alte clase, suportul oferit a fost zero, aproape de zero sau sub zero. Se poate sub zero?!?! Da, se poate! Cel puțin din perspectiva mea. Îți dau un exemplu:

 

Imaginează-ți o sală de clasă cu 30 de elevi. Este a doua întâlnire din proiect. Tu ești în fața clasei, în fața catedrei. Doamna dirigintă stă pe un scaun, pe unul dintre intervalele dintre bănci. Stă și se uită în telefon. Nu e atentă la tine sau la liceeni.

 

Le ceri liceenilor să scoată o foaie de hârtie și un pix, pentru că urmează să le dai un test. Bineînțeles că glumești cu ei! 😊 Urmează să faci, împreună cu ei, un exercițiu prin care să le arăți mulțimea de posibilități infinite care există în lumea noastră. Observi că una dintre liceene, din prima bancă, rândul din mijloc, se uită la tine și apoi coboară privirea. O întrebi dacă nu vrea să facă și ea exercițiul. Se uită la tine și coboară, din nou, privirea. O lași în pace, știind, din alte experiențe, că, uneori, în prima bancă mai stau elevi sau liceeni care sunt mai timizi din fire sau care au diverse provocări ce nu le permit să înțeleagă anumite sarcini pe care le dai. Și știi că, în astfel de situații, nu are rost să insiști, de față cu ceilalți colegi. Doamna dirigintă, deși ocupată cu telefonul, observă interacțiunea ta cu liceana din prima bancă, dar nu reacționează. Tu continui să faci exercițiul cu ceilalți liceeni din clasă.

 

La finalul orei, vine doamna dirigintă la tine, îți mulțumește pentru ora desfășurată și-ți spune că acea liceană din prima bancă, de pe rândul din mijloc, este din Ucraina și nu înțelege ceea ce îi spui. Iar ție îți vine să-i spui „Pisici de câmp… Nu puteați să-mi spuneți în timp ce s-a întâmplat situația, ca să gestionez mai bine acea situație?!?!”. Cu siguranță că ai fi găsit o soluție: vorbeai cu liceana respectivă în engleză sau vorbeai cu colega ei de bancă să-i explice ce are de făcut – colegă care nu i-a explicat ce are de făcut și nici nu ți-a spus situația liceenei respective.

 

Dar nu-i spui nimic doamnei dirigintă, pentru că-ți dai seama că nu mai are rost. Faptul este consumat. Dar rămâi cu un gust amar, pentru că tu ai intrat în acea sală de clasă cu gândul că doamna dirigintă este aliata ta în educație și că îți va oferi suport în lucrul cu liceenii din clasa dumneaei. Pisici de câmp… te-ai înșelat…

 

Nivelul de înțelegere

În fiecare clasă de liceu în care am intrat, din 2017 până în prezent, am avut strania senzație că o parte dintre liceeni nu înțeleg ceea ce le spun. Dar nu că nu înțeleg… ci că nu înțeleg, indiferent cât de simplu le-aș transmite mesajul.

 

De ce? Analfabetismul funcțional, pe de o parte, și nivelul de atenție, pe de altă parte.

 

Referitor la analfabetismul funcțional, rezultatele studiului național de literație din mai 2022, realizat de Platforma Digitală pentru Îmbunătăţirea Performanţelor Şcolare (BRIO), arată că 42% dintre elevii din România nu pot interpreta o informație și nu pot avea propriile idei. Rezultatele studiului confirmă rezultatele obținute în ultimii ani de elevii români la testele PISA. Mai multe detalii despre acest aspect afli aici

 

În ce privește nivelul de atenție, ca trainer care lucrez de peste 25 de ani cu oamenii și desfășor în cursurile mele o multitudine de exerciții pentru a exemplifica idei, concepte și posibile acțiuni, am observat următorul aspect pe care îl știi și tu, dar îl reiau aici: pentru orice activitate pe care vrem să o facem, pe lângă metode, resurse, plan de acțiune, potențial și altele, avem nevoie de un nivel minim de atenție. Fără un nivel minim de atenție, nu putem desfășura activitatea respectivă la nivelul la care să genereze rezultatele pe care ni le dorim. Simplu ca „Bună ziua!”! 😊 Ei, și ghici ce ingredient este cel mai rar întâlnit la elevi și liceeni? Ai ghicit: nivelul de atenție.

 

Situația din familie

În unele familii, lucrurile sunt departe de a fi „roz”. Părinți plecați în străinătate să muncească sau părinți care muncesc foarte mult și au un nivel redus de atenție și de conectare cu copiii lor, părinți care își ceartă încontinuu copiii și îi devalorizează sau părinți care le oferă totul, absolut totul, pentru că „țin la ei” sau încearcă să compenseze lipsa de atenție, de conectare, relaționare și comunicare… Aș putea scrie un întreg articol numai pe această temă. Toate acestea influențează atitudinea și comportamentul elevilor și liceenilor, pentru că nu poți cere unui elev sau licean să „lase” la intrarea în școală comportamentele și atitudinile de acasă.

 

Nivelul de oboseală al unor elevi și liceeni

Unii elevi și liceeni au un stil destul de nesănătos de a-și trăi Viața, stil care duce la un nivel ridicat de oboseală. Factorii care contribuie la acest stil de Viață nesănătos sunt, din perspectiva mea, următorii, aranjați, iarăși, în ordine alfabetică 😊:

Alimentație cu conținut scăzut de nutrienți
Calitate scăzută a somnului
Consumul de alcool
Consumul de băuturi energizante și cafea
Consumul de substanțe psihoactive sau interzise
Fumatul
Nivel scăzut de hidratare a organismului
Număr mare de ore petrecute în social media, utilizând în special telefonul
Număr redus de ore de somn

Și or mai fi și alți factori care contribuie la acest stil de Viață nesănătos, dar nu-mi vin acum în minte, în timp ce scriu acest articol. 😊

 

Comportamentul și atitudinea unor părinți

Unii părinți au pretenții nerealiste – nu așteptări, ci pretenții – față de școală și față de educatori, învățători și profesori. „Vi l-am adus, educați-l!”. Este o atitudine păguboasă, pentru că nu este constructivă. Tu l-ai educat 7 ani înainte de a-l aduce la școală și o să-l mai educi ceva ani buni de acum încolo, din rolul de părinte, pentru că un copil sau un adolescent trăiește, totuși, cea mai mare parte a vieții în familie, nu la școală. Când o să înțelegem și o să acceptăm că un copil este, în proporție de aproximativ 85%, copia fidelă a părinților, o să renunțăm la aceste pretenții și o să ne asumăm responsabilitatea pentru anumite acțiuni pe care le putem face în relația cu copiii noștri.

 

Telefonul mobil (iarăși)

Am început să fiu foarte atent la ceea ce spun în clasele de liceu pentru că orice elev sau licean poate folosi telefonul mobil, te poate filma sau înregistra audio, poate scoate din context ceea ce ai spus – în sensul că alege ceea ce vrea din ceea ce ai spus – și poate posta în social media. Simplu, direct și de impact! Iar impactul poate fi năucitor, pentru că, deși poți apoi să aduci argumente și dovezi în favoarea a ceea ce, de fapt, ai spus și ai vrut să demonstrezi, poate fi, uneori, prea târziu. Mulți dintre noi avem un nivel bun de toleranță față de erorile și greșelile semenilor noștri, dar unii dintre noi nu.

 

Dezordinea și nivelul redus de curățenie

În multe clase de liceu am întâlnit un mediu fizic plăcut, în care se poate face, din perspectiva mea, educație de calitate. Prin „mediu fizic plăcut” înțeleg ordine, curățenie, bănci și echipamente noi sau în bună stare de folosință.

 

În alte clase de liceu însă, „predomină” hârtiile și ambalajele de la produse alimentare, pe jos sau prin bănci, ghiozdanele sau rucsacii aruncate/aruncați pe jos, pereții murdari sau plini cu afișe și postere vechi, neîngrijite, băncile neîngrijite sau într-o stare deplorabilă. Toate acestea creează un mediu fizic care, din perspectiva mea, influențează în mod negativ actul educațional, prin energia pe care o emană.

 

Mai adăugăm, în unele situații, și nepăsarea, indiferența și indolența unor elevi și liceeni care aruncă pe jos cu bună știință hârtii și ambalaje de la produse alimentare sau le „uită” în bănci. Ce m-a durut la un moment dat a fost reacția unui licean care mi-a spus, senin și sfidător: „Dar avem femeie de servici! Ea trebuie să strângă mizeria!”. Recunosc faptul că, în fața unor astfel de remarci, spuse pe un anumit ton, cu o anumită atitudine, rămân, în cele mai multe cazuri, fără replică.

 

Nivelul de zgomot din clase

În multe din clasele de liceu am întâlnit liceeni care înțeleg și respectă ideea de a vorbi pe rând dacă vrem să avem o comunicare și relaționare eficiente. Înțeleg ideea de a respecta opiniile celorlalți, de a vorbi la subiect și de a genera discuții relevante.

 

În alte clase de liceu, nivelul de zgomot este ridicat. Nu, nu se „dă” cu bormașina, dacă la asta te-a dus gândul! 😊 Ci se vorbește mult și fără legătură cu subiectul în sine. Iar dacă se vorbește în legătură cu subiectul în sine, se vorbește „pe lângă subiect”, cu o atitudine de șmechereală și de „caterincă” din partea unor elevi.

 

Discuțiile generate de mine cu o parte dintre acești elevi, pe tema comportamentului și atitudinii lor, nu au avut rezultatele dorite de mine. Nu am putut „ține piept” unor astfel de conversații în care creativitatea de a genera replici șmechere este uriașă, repet, în cazul unor elevi. În cazul altora, am preferat să le ignor comportamentul și atitudinea, dar cu un consum uriaș de resurse din partea mea.

 

Și, în primii doi ani de proiect, am cerut câtorva liceeni din câteva clase să iasă afară din clasă, dacă nu sunt interesați de temă. Nu am mai făcut apoi acest lucru pentru că am aflat următoarea informație: dacă se întâmplă ceva cu elevii și liceenii în acel interval de timp în care nu sunt în clasă, pot să apară complicații.

 

Menționez faptul că, în unele clase, intervenția diriginților nu a schimbat nivelul de zgomot din clase, iar în alte clase, diriginții prezenți nu au intervenit. Ba chiar am avut, în câteva clase, senzația că diriginții au o atitudine de genul „Hai să văd cum te descurci cu ei!” ☹.

 

Nivelul de interes

În 2017, am pornit proiectul „Dăruiește pentru Educație! – Pasiune în Acțiune”. Și l-am pornit în ideea că există o nevoie din partea liceenilor de scop, de sens, de „ce fac mai departe, după liceu”. Și m-am gândit că există și o dorință de a trăi cu pasiune și cu pasiuni Viața. Și că există și o aspirație de a deveni cineva și de a contribui la bunăstarea lumii. Având doi liceeni acasă – Cristina și Vlad -, mi s-a confirmat că această nevoie și această dorință și această aspirație există. Dar nu la toți liceenii, așa cum nu există la toți adulții. Dar am crezut că, totuși, chiar și cei care nu au astfel de nevoi, dorințe și aspirații, vor deveni interesați când vor afla de ele.

 

Ei bine, nu-mi e clar ce să spun. Mie mi s-a părut că nivelul de interes al unor liceeni față de viitorul lor este foarte scăzut. Iar în cazul unor liceeni, nivelul de interes este scăzut față de tot ceea ce nu are legătură cu lucruri și activități care generează plăcere. Pentru că este mult mai ușor să petreci ore în șir pe rețelele de social media, în discuții sterile cu „prietenii” sau în caterincă și șmechereală, decât să te preocupe ceea ce poți face pentru tine și pentru viitorul tău. Sincer, nici acum nu-mi este clar cum să gestionez această situație, astfel încât pur și simplu să observ și să fac ce pot face, în loc să judec sau să critic. Aici este una dintre multele mele slăbiciuni sau vulnerabilități, cum vrei să-i spui.

 

În cazul altor liceeni, nivelul scăzut de interes pentru anumite teme este generat și de situația provocatoare de acasă, din familie. Iar în cazul unora dintre liceeni, victimizarea este la nivelul la care influențează foarte mult nivelul de interes pentru anumite teme utile și relevante pentru ei.

 

Atitudinea „Noi le știm pe astea!”

Această atitudine m-a „rupt” în câteva clase de liceu. Și mă „rupe” și în relația cu adulții.

De ce?

Pentru că știu că una este să știi și alta este să faci.

De unde știu?

Din experiența mea de Viață de peste 50 de ani și din cei peste 25 de ani de lucru cu oamenii.

A ști că poți merge pe bicicletă nu înseamnă că poți merge pe bicicletă. A vedea pe YouTube un tutorial despre mersul pe bicicletă nu înseamnă că ai și experiența mersului pe bicicletă. Și putem da o mulțime de astfel de exemple.

A ști că ciocolata are un anumit gust, o anumită aromă, care declanșează anumite senzații atunci când o consumi – pentru că așa ai citit sau ți-a spus cineva -, nu înseamnă că ai experiența consumului de ciocolată. Știi doar ceea ce ți s-a spus, dar nu știi cum este, cu adevărat, pentru tine.

 

Ce este foarte trist? Este foarte trist faptul că, această așa-zisă cunoaștere, îi împiedică pe mulți elevi și liceeni să experimenteze activități relevante, utile și frumoase pentru ei. Îi împiedică să trăiască experiențe frumoase, în care se împlinesc, pentru că ei „știu”. Mi se pare trist, foarte trist.

 

De ce?

 

Pentru că, în această lume, pe această planetă, experiența vieții este experiențială. Contează ce știi, dar contează cel mai mult ce faci. Creștem și ne dezvoltăm și prin ceea ce știm, dar și prin ceea ce facem. Iar o parte din acel „a fi” despre care se vorbește în dezvoltarea personală, o parte din acel „a fi” se obține prin ceea ce facem, prin experiențele de zi cu zi. Pe care, unii dintre noi, ni le refuzăm pentru că „Noi le știm pe astea!”.

 

Întâlnesc liceeni care îmi spun: „Pasiunea mea este fotografia!”. „Super!”, le spun. „Câte fotografii faci pe zi?” îi întreb. „A, păi nu am aparat foto, nu am trepied, nu am…”.

 

Și întâlnesc liceeni care îmi spun: „Pasiunea mea este desenul!”. „Super!”, le spun. „Câte desene faci pe zi?” îi întreb. „A, păi nu am bloc de desen, nu am acuarele sau markăre, nu am pensule, nu am trepied, nu am…”.

 

Și mai întâlnesc, mai rar, ce-i drept, liceeni care îmi spun: „Pasiunea mea este muzica!”. „Super!”, le spun. „La ce instrument cânți?” îi întreb. „A, păi nu am bani să-mi cumpăr, oricum nu prea îmi e clar și oricum nu aș avea bani de lecții, nu am…”.

 

Și îi întreb: „Atunci, de unde știi că aceea este pasiunea ta, dacă nu o experimentezi? De unde știi că îți place, dacă nu o experimentezi?” Se uită la mine și nu spun nimic. Pentru că-și dau și ei seama de eroarea în care sunt, de ruptura logică din mintea lor.

 

Este o mare diferență între toană, preferință și pasiune. Dacă e să mă refer la cazurile de mai sus, e ca și cum aș spune că mie îmi place foarte mult să lucrez cu oamenii, dar nu lucrez cu ei. 😊

 

Nepăsare, indiferență și lipsă de respect

Aici ar fi multe de spus, dar mă rezum la a spune următorul lucru: mă văd, în unele clase, 30 de elevi că șterg tabla plină de formule sau de conținut de la ora precedentă, și nu vine niciun licean să mă ajute să șterg tabla sau să facă acest lucru în locul meu. Știu, pe „vremea mea” lucrurile se făceau altfel. Și știu că această abordare nu este sănătoasă în multe situații. În același timp, un nivel minim de implicare și de respect ar ajuta la desfășurarea în foarte bune condiții a unui act educațional relevant.

 

 

Comportamentul meu și atitudinea mea 😊

Sunt om, cu bune și nebune! 😊 Pot face anumite lucruri foarte bine, altele bine, altele la nivel de dezastru. Exact același lucru se întâmplă și când intru într-o clasă de liceu sau de gimnaziu: unele lucruri le fac foarte bine, altele bine, altele la nivel de dezastru. Sunt aspecte pe care le pot gestiona eficient, aspecte pe care le pot gestiona așa și așa și aspecte pe care nu le pot gestiona. A aloca mare parte dintr-o oră pentru a genera un cadru optim de învățare ajunge să fie, uneori, prea mult pentru mine. Pentru că merg acolo, în clasă, cu ideea de a transmite o informație pe care o consider valoroasă. Și nu mai am timp suficient să transmit acea informație. Și încep să mă întreb dacă treaba mea este să fac ordine în clasă sau să transmit informația. Dar, în același timp, nu pot transmite o informație fără un anumit nivel de ordine în clasă.

***

Acum… dacă citirea acestui articol ți-a „stârnit” anumite emoții în interior, înseamnă că-ți pasă de sistemul educațional din România. Și mă bucur pentru tine! 😊 Poate cel mai provocator este să nu simți nimic atunci când citești un astfel de articol.

 

Dar… dacă citirea acestui articol ți-a generat anumite emoții în interior, probabil ai și tu copii sau urmează să ai și ești preocupat/ă de unde anume vor învăța copiii tăi și, mai ales, în ce condiții vor învăța. Am întâlnit mulți părinți care vor o educație frumoasă și relevantă pentru copiii lor și au mari dificultăți în a alege școala sau liceul pe care să-l urmeze copiii lor, tocmai din cauza acestor aspecte menționate mai sus și a altora.

 

La final, câteva mențiuni pe care le consider necesare, referitoare la acest articol, mențiuni care clarifică anumite aspecte:

 

Mi-am dat seama, în timp, că sunt diferențe mari în ce privește contextele de training în care lucrez – cu echipe din companii sau cu participanți care-și plătesc din propriul buzunar cursurile la care participă – și orele desfășurate la clasele de liceu. În contextele create de mine sau în cele în care sunt invitat în companii sau la diverse cursuri, am mult mai multe pârghii prin care să creez un context fizic, mental, emoțional și spiritual prin care să desfășor un training de calitate. Gestionez mult mai bine ceea ce se întâmplă în sala de curs pentru că am control pe mult mai multe aspecte decât am în sala de clasă de liceu. Iar acest lucru creează un nivel bun de lucru cu oamenii, creează un fel de fundație firească, fundație pe care construiesc, împreună cu participanții, un act educațional de calitate.

 

În timp ce scriam acest articol, mi-am dat seama că m-au ajutat foarte mult cei peste 10 ani în care am gestionat proiecte de consultanță în resurse umane. Chiar dacă nu mă mai ocup de vreo 10 ani de astfel de proiecte, expertiza obținută în analiza companiilor și generarea de rapoarte de consultanță m-au ajutat să observ cele 15 aspecte menționate mai sus și să scriu despre ele, într-un mod cât mai obiectiv cu putință.

 

Ce mă interesează pe mine foarte mult în proiectul „Dăruiește pentru Educație! – Pasiune în Acțiune” este să generez impactul maxim posibil în rândul liceenilor implicați în proiect, în actualele condiții în care se află sistemul educațional. Cred cu tărie că o Viață trăită cu pasiune și cu pasiuni este mai frumoasă și mai plină de semnificație decât o Viață trăită în plictiseală și rutină. Iar acest „impact maxim posibil” pe care vreau să-l generez prin acest proiect mă face să analizez cum anume îl pot configura pentru a genera acest „impact maxim posibil”, repet, în condițiile actuale ale sistemului educațional din România. Mai ales că un proiect se poate desfășura într-o multitudine de posibilități.

 

Din această perspectivă, încep să mă întreb dacă nu cumva un număr mai mare de interacțiuni cu unele clase nu ar genera o schimbare de comportament și atitudine a liceenilor în ce privește Viața lor. E o perspectivă pe care o explorez acum, să văd cum anume o pot implementa în sezoanele viitoare ale proiectului. Mi-am dat seama că în una, două sau trei întâlniri pot genera un anumit impact maxim posibil, dar nu e un impact care să fie mulțumitor pentru mine, ca și fondator al proiectului. În același timp, este important să fiu realist cu privire la ce pot face și ce se poate mai greu face în actualele condiții în care se află sistemul educațional din România.

 

Dacă te întrebi de ce pun atâta suflet în acest proiect, să știi că același lucru m-am întrebat și eu de multe ori! 😊 Și am aflat un posibil răspuns! Spun „posibil răspuns” pentru că uneori nu poți fi 100% sigur cu răspunsurile la întrebări „din astea”. 😊

 

Posibilul răspuns este următorul: ÎMI PASĂ! Este o parte din mine căreia îi pasă de soarta societății, de soarta lumii în care trăim, de soarta liceenilor. De ce? Pentru că în această lume și în această societate trăiesc și aici vor trăi Cristina și Vlad, copiii mei, și în această lume și în această societate vor trăi nepoții și strănepoții mei. Bineînțeles, dacă Vlad și Cristina vor alege să aibă copii. 😊

 

Și pentru că, dacă pot face ceva, de ce să nu fac? Dacă pot lucra cu oamenii și pot crea, organiza și coordona proiecte frumoase și relevante, de ce să nu fac acest lucru? Bineînțeles, întotdeauna am opțiunea de a nu face ceva. Dar, iarăși, este o parte din mine care spune „dacă poți face ceva, fă acel ceva”.

 

Posibil să mă fi „impregnat” cu întrebarea pe care o consider a fi una dintre cele mai importante întrebări din Viața unui om, dacă nu chiar cea mai importantă: „Care este Binele pe care pot și vreau să-l aduc în lume?”. Convingerea mea este următoarea: dacă toți oamenii ar urmări răspunsul la această întrebare, lumea noastră ar arăta cu totul și cu totul altfel. Știu, sunt idealist sau am tras ceva pe nas de dimineață! 😊 Cum nu am tras niciodată ceva pe nas, rămâne varianta cu idealismul. 😊 Care idealism este, uneori, un realism viitor.

 

Toate aspectele menționate în acest articol sunt prezente în unele clase, din unele licee. Am întâlnit și licee în care există următoarele „ingrediente” listate tot în ordine alfabetică 😊:

 

Bun simț
Curățenie
Diriginți și profesori dedicați
Disciplină
Ordine
Preocupare pentru desfășurarea unui act educațional de calitate
Relații faine între profesori, elevi, liceeni și părinți
Respect

 

Și alte aspecte care nu mi-au venit în minte în timp ce am scris acest articol. 😊

 

Acest articol nu a intenționat să ofere soluții, deși, la o citire atentă, o parte dintre posibilele soluții sunt sugerate, direct sau subtil, la fiecare aspect menționat în articol. O să scriu, în curând, un articol cu posibile soluții la cele 15 aspecte prezentate mai sus. Din perspectiva mea, schimbarea semnificativă într-un sistem atât de mare se poate face de la vârf, prin crearea unei strategii educaționale relevante pentru țara noastră și dezvoltarea și implementarea de proiecte care să ducă la punerea strategiei în practică. Și cred că este posibil acest lucru – cu oamenii și cu organizațiile potrivite -, dar nu sunt convins că se dorește la nivelul la care să se genereze cu adevărat o schimbare. Posibil să mă înșel, posibil să nu.

 

Și nota de final: luând în calcul toate aceste 15 aspecte menționate în acest articol, voi decide cum anume desfășor în următoarele sezoane proiectul „Dăruiește pentru Educație! – Pasiune în Acțiune”. Voi analiza, mă voi consulta cu specialiști – așa cum am făcut și până acum – și voi decide cum anume desfășor acest proiect pentru a genera „impactul maxim posibil”. Pentru binele nostru, al tuturor. Pentru că nu mă interesează să „bifez” un proiect, ci mă interesează să desfășor un proiect care aduce rezultate pentru toate părțile implicate. Așa mi se pare firesc.

 

O ultimă idee: dacă, după citirea acestui articol – și te felicit pentru că l-ai citit în întregime, pentru că este un articol lung -, vrei să fii alături de noi în proiect, ca Dăruitor, Sponsor sau Partener, poți dărui direct în contul Asociației „Dăruiește pentru Educație!”, asociație prin care desfășurăm acest proiect,

 

Cont Lei RO14RZBR0000060021984124 deschis la Agenția Raiffeisen Bank Titan,

 

sau poți afla mai multe detalii aici

 

Fiecare donație sau sponsorizare ne ajută să ajungem la cât mai mulți liceeni din toată țara.

 

Mulțumesc!

 

Și poate că merită să cugeți, mai ales după citirea acestui articol, la întrebarea „Care este binele pe care pot și vreau să-l aduc în lume?”. Este o întrebare foarte bună, care așteaptă din partea noastră răspunsuri pe măsură. 😊